Părintele, copilul și lipsa de timp

Este timpul, dusmanul parintilor si al copiilor?

Modul in care ne organizam timpul de-a lungul vietii, nu este o constanta. Organizarea timpului nu depinde strict de varsta pe care o avem sau de segmentul existential pe care il parcurgem, de multe ori, depinde de o multitudine de factori externi. Ca si parinte, acesti factori externi au un singur aspect comun, faptul ca sunt imprevizibili.

Un parinte, poate fi comparat din acest punct de vedere cu un jongler intr-un spectacol de circ. Diferenta dintre cei doi fiind faptul ca, parintele nu jongleaza cu farfurii, ci cu programul copiilor, cu sarcinile domestice, cu necesitatilor celor din jur si de ce nu, intr-un final si cu necesitatile proprii. Jonglerul circului, reuseste dupa un spectacol dificil, sa isi puna farfuriile in cui, si sa se odihneasca, in schimb, performanta unui parinte, nu are nici un moment in care se trage cortina dupa ultimele aplauze. Un parinte, stie, ca si dupa ultima chemarre la rampa, exista intotdeauna posibilitatea, de a I se solicita un bis, in miez de noapte.

Aceasta continua solicitare, poate aduce orice adult intr-o stare de haos general: oboseala, iritabilitate, incapacitate de a isi acorda timp propriei persoane, oncapacitatea de a duce la bun sfarsit sarcini pe care in general le facea repede si cu placere. Oboseala acumulata se cronicizeaza, transformand adeseori un adult functional intr-un om care actioneaza mecanic, si care uneori, isi poate pierde capacitatea de autocontrol.

Cum se poate restabilii controlul aspupra organizarii timpului? Incercati unele dintre metodele urmatoare:

1. Culcati-va mai devreme si treziti-va mai devreme.

Acest sfat pare greu realizabil, dar nu este. Ajungeti acasa la ora 5 dupa masa, aveti de pregatit cina, copilul vrea sa isi petreaca timp cu voi, sa se joace, in acelasi timp a ramas un proiect neterminat la birou. In principiu a fii in pat la ora 8 pentru a citii o poveste este ideal, dar nu poate sa se incadreze in 3 ore, parcul, baia, cina, joaca si proiectul de birou. Aici este o problema de alegere a prioritatilor. Haosul apare atunci cand se pierde controlul. E ora 5, si prioritatea este evident a va petrece timpul cu copilul. Implicati-l in prepararea cinei. A iti petrece timp cu copilul tau nu inseamna doar a lasa totul balta si a iti face timp pentru el. Un parinte, poate sa fie autentic implicat in viata copilului sau, chiar si implicandu-l in activitatile casei. Cu siguranta se va gasii un aspect in care copilul sa poata ajuta in timp ce se joaca, sau in care pur si simplu, sa isi gaseasca o ocupatie placuta, in timp ce va tineti unul altuia, compania. In teorie, dar si in practica, copilul trebuie sa isi efectueze somnul cerut de stadiul sau de dezvoltare. Ati citit si auzit probabil in multe alte locuri ca fiecare copil si fiecare familie este cu ritmul sau. Daca acel raspuns vi s-a potrivit, atunci cititi acest articol doar din curiozitate, insa daca acel raspuns a folosit doar la motivatia faptului ca va culcati copilul la 10 seara , cititi mai departe. Da, fiecare copil si fiecare familie are ritmul propriu. Daca pregatiti copilul de culcare la ora 8, si cititi povestea pana la 8.30, copilul are timp suficient sa foloseasca acest ritm propriu pentru a adormi. Fie ca adoarme la ora in care s-a stins lumina, sau la o ora mai tarziu, acesta are timp sa se relaxeze dupa stimulare, si sa se trezeasca odihnit. Acea ora in plus in fiecare seara, poate sa devina extrem de utila pentru a termina proiectul lasat pe birou, sau pentru a face intr-un final, dusul ratat dimineata.

Acest sfat nu este aplicabil doar in cazul copilului, ci si al adultului. Timpul “vostru” nu este serialul vazut impreuna la 12 am, sau discutiile inainte de culcare la o ora tarzie. Timpul vostru poate fii utilizat mult mai eficient dimineata, si ne vom intoarce la acest subiect.

2.Organizati, organizati, organizati.

Obisnuiti-va sa aveti locuri specifice pentru fiecare lucru necesar. Uneori este bine sa avem automatisme. A stii unde gasim fiecare obiect, salveaza mult timp pretios.

3. Incurajati independenta.

Exista posibilitatea ca, in graba si haos, sa aveti impresia ca iesiti mai rapid din casa daca va imbracati copilul, daca ii ajutati la incaltat, daca le faceti ghiozdanul. Priviti cu atentie in jur. Care sunt sarcinile pe care copilul le-ar putea duce la bun sfarsit singur? Veti fi surprinsi de multe ori, de faptul ca, ar lua mai putin timp sa iesiti din casa, daca copilul si-ar incheia singur jacheta, sau si-ar aranja singur ghiozdanul. Cu siguranta nu ii va iesii din prima, insa, pe termen lung, cele cateva zile de instructie, vor alevia putin haosul si il vor responsabiliza.

4. Anuntati plecarea, pregatiti pentru un “snooze”.

Acasa sau in parc, stabileste parametrii, incluzand deja “amanarea”. Spune foarte clar cat veti sta si cand vei anunta plecarea. La momentul in care ati ajuns in parc, spune din nou cat veti sta, si anunta plecarea cu 5, apoi cu 10 minute inainte. Acesta este “snooze”-ul pe care il oferi. La ora fixa, nu se mai negociaza, este ora de plecare. NU comunica aceste lucruri ca un general. Comunica deschis acesti parametrii copilului tau, explica de ce ii aplici( cu cuvinte putine si clare), si roaga-l sa iti repete ce a inteles, pentru a nu avea surpriza unei revolte emotionale.

5. Redefiniti situatiile de “exceptie”.

Este o situatie de exceptie faptul ca sandvishul este neterminat in farfurie? Este important sa aungeti la o anumita ora la scoala sau la gradinita? Copilul nu si-a terminat somnul de pranz, dar este asteptat intr-o jumatate de ora la o zi de nastere la care doreste sa participe? Indentifica exceptia in fiecare situatie. Copilul poate sa intarzie pentru a termina micul dejun, sau poate manca in masina in drum spre scoala sau gradinita; copilul poate sa doarma cat este necesar si sa ajungeti cu intarziere, sau poate fi trezit si dus la ziua de nastere. E simplu. Trebuie facuta o punere in revista a ambelor situatii, evaluate consecintele, si luat o decizie. De multe ori, situatia “exceptionala” este doar o banalitate putin poleita.

6. Nu renuntati la necesitatile proprii.

V-ati trezit la 6 in dimineata aceasta, cu o ora mai devreme decat de obicei. Primul impuls este sa pregatiti totul pentru plecarea copilului. Veti avea surpriza de a descoperii ca acest lucru, nu va absolva cu nimic, de participarea la rutina zilnica. Ce sa faceti cu ora in plus? E simplu.

Sa o folositi in interes personal. Sa va beti cafeaua in liniste, sa reusiti sa utilizati baia si singuri, sa cititi un articol, sa trageti o ocheada pe retelele de social media, sau de ce nu, sa va uitati la ceas si sa spuneti victoriosi :” NU ASTAZI :) . Astazi, am o ora in plus de somn; poate maine imi voi bea cafeaua in liniste.”

Featured Posts
Recent Posts
Search By Tags
Citeste ultimele articole
  • Facebook Classic
  • Twitter Classic
  • Google Classic