Astfel de oameni


Duminica aceasta am privit înăuntru. Mi-am pus palmele la ochi și am privit în suflete, în al meu, în al celorlalți. Am simțit aceeași smerenie și admirație ca atunci când am vizitat prima dată expoziția "Body works". Țin minte și acum senzația aceea de pasiune , admirație și profundă compasiune pentru fiecare fibră, fiecare mușchi, fiecare vas de sânge expus. Îmi amintesc și acum foarte vivid modul în care priveam fiecare exponat anatomic încercând să îi recreez povestea, să îmi imaginez dacă au fost oameni blânzi, buni, iubiți, triști, veseli, ce a stat în spatele deciziei lor de a își dona corpul pentru a fi expus în cel mai vulnerabil și expus mod, ca material didactic anatomic. Am stat ore în șir printre corpuri fără piele, încercând să văd în fiecare trup omul care a plimbat la un moment dat acea carcasă undeva într-o mare de oameni în care era de neobservat. Am perceput cumva acel spațiu ca plin de iubire și de dăruire,plin de umanitate și de căldura oamenilor care au fost nu vedeam niciun aspect grotesc în expunerea aceea de carne , oase , tendoane și vase sanguine. M-a marcat profund un singur aspect, camera mamei însărcinate. Pe o masă, era așezată într-o rână ca într-o pictură renascentistă o mamă cu o sarcină avansată. Burta mamei era secționată și în interior vedeai copilul care părea liniștit în moartea sa. În acel moment, instinctul mamei din mine a refuzat să perceapă liniștea momentului, proiectând propriile frici și propriile anxietăți asupra omului întins acolo. Nu le știam povestea, dar știam că acești oameni au vrut să trăiască, nu erau pregătiți să plece. Vedeam o mamă care în esența ei se pregătise să dea viață să clădească un trup și un suflet, al cărei parcurs a fost întrerupt brusc, fără voia și acceptul ei. Am preluat acolo durere și tristețe din lipsa de conexiune cu povestea persoanei din fața mea. Durerea percepută a cuiva, a durut. Relația mea cu mine părea în acel moment dependentă de relația unui străin cu viața în sine, pe masa aceea era întins sufletul meu. La ieșire am semnat un formular de donație.

Decenii mai târziu, după răni cicatrizate și multă securizare într-o duminică am privit sufletul disecat al unei mame. Am stat cu aceeași smerenie și admirație în fața unei povești pe care de data aceasta o știam, privind sufletul Petronelei .Sufletul acesta era deja un exponat, Petronela expunea pe scenă anatomia sufletului deschis, prins cu pioneze pentru ca toată lumea să îl privească și să îl înțeleagă.

Ne-am gândit că vom discuta o oră, o oră jumătate despre relațiile cu noi și cu ceilalți, dar am rămas prinși într-o falie de interacțiune profundă câteva ore bune, formând o rețea de suflete care se recunoșteau între ele. A fost cel mai mare grup de terapie cu care am lucrat involuntar. Reacția profund umană a celor prezenți a fost să își deschidă și ei sufletele, să se alăture cu propria dioramă de traume și reziliențe sufletului expus. Oamenii au reacționat prin identificare, negare, emoții puternice, cei care au avut curajul să facă parte din grup și-au găsit liniștea iar cei care și-au negat temerile au negat și apartenența lor la grupul acela de suflete unite ad hoc.

În parterul Palatului Culturii, cu o Sală mai în stănga era expoziția textiliștilor, unde cu o săptămână înainte, o ascultasem pe Fodor Cora povestind despre firul Ariadnei, care unea lucrările din expoziție. Am simțit și eu că pentru câteva ore, o Ariadnă a urzit o rețea de fire nevăzute, de conexiuni de suflete, unde noi toți am reușit să ne oferim sprijin. Ariadna a creat prin intermediul cărții Petronelei, o rețea de suflete, o plasă de siguranță, pentru toți cei care au nevoia de a știi că nu sunt defecți, că iubirea pe care o vor e în ei, că relația cu sine e sinusoidală, că nu sunt singuri, că nu sunt prin rănile lor un grup de paria al eșecurilor, un cumul al unor disfuncții, că nu sunt " astfel de oameni" ci doar oameni care cresc, oameni care parcurg un drum spre sine, oameni care privesc înăuntru.

Featured Posts
Recent Posts
Search By Tags
Citeste ultimele articole
  • Facebook Classic
  • Twitter Classic
  • Google Classic