Câte meserii am eu ca psiholog?



De multe ori spun în glumă faptul că un psiholog e menajera emoțională a clientului. Venim cu forțe noi și energie, să îi ajutăm să ridice din mormanul de emoții clădit pe un colț de pat, fiecare strat de durere, veselie, amintire uitată care s-a mucegăit puțin între timp și a început să miroasă cam urât. După ce le organizăm pe categorii ne uităm ce se poate recondiționa, ce va fi aruncat, ce e nou și nepurtat, apoi triem împreună sau în cel mai bun caz, clientul face triajul iar noi suntem acolo pentru sprijinul său emoțional.


Uneori clientul nostru e obișnuit cu haosul, iar multitudinea de straturi emoționale sunt deasupra sa, îl sufocă, i se lipesc de piele. Atunci trebuie să prindem fiecare strat cu delicatețe și să-l îndepărtăm atenți , cu minim de durere, doar atunci când clientul este pregătit și dispus să expună acel petec de piele nouă, care a fost protejat până acum de vânt și de soare de stratul acela cleios de emoție. În acele momente trebuie să înțelegem profund faptul că pe pielea noastră vântul și soarele sunt o mângâiere, dar pentru o piele care s-a ascuns sub straturi grele și jilave de emoții fiecare boare poate fi o schingiuire și fiecare rază domoală poate să fie un foc mistuitor.

Pe lângă acest rol de menajeră emoțională noi mai avem și rolul de mecanic emoțional. În timp ce organizăm haosul identificăm unde angrenajul e ruginit, unde a depozitat omul unelte pe care cu toate că le are, nu a învățat încă să le folosească, ne uităm dacă are suficient combustibil, dacă are spărturi, dacă lipsesc piese din sine sau din angrenajul său emoțional. Vedem dacă i s-au desprins părți importante, dacă a pierdut bucăți de suflete pe care nu le mai putem înlocui împreună, apoi ne transformăm în roți ajutătoare o perioadă, până invață cum să funcționeze singuri.

Apoi ești un fel de oglindă enervantă, un fel de om sâcâitor, care le amintește mereu că ar putea când sunt pregătiți, că au resurse, că au precedent, sau îi ajuți să vadă singuri aceste lucruri. Uneori îți vezi clientul după o săptămână sau două cu genunchii și coatele sufletului julite și însângerate și stai lângă ei prin durerea aceea ascuțită a vindecării, încurajându-i să clădească răbdare și încredere.

Iar cel mai important rol e cel de instructor de zbor, pentru că din prima secundă rolul terapeutului este să învețe clientul să zboare fără noi. Fie acest moment primul zbor din viață, sau primul zbor cu aripile rănite, succesul terapeutic va fi resimțit pe deplin în momentul în care clientul pleacă în zbor dinspre tine , cu încredere înspre existența proprie.

Câte meserii are psihologul tău?



Featured Posts
Recent Posts
Search By Tags
Citeste ultimele articole
  • Facebook Classic
  • Twitter Classic
  • Google Classic