Surfing prin haos



Cum să rezist în situația aceasta? Ce să fac ca să nu mai strig? Nu mă mai recunosc. Nu sunt eu, ajută-mă! Tata e în spital. Aștept rezultatul testului. Mă ascund în dulap. Eu le fac pe toate. Vreau să divorțez. Nu ne mai suportăm în aceeași cameră. Simt că nu mă mai iubește. Mi-am pierdut locul de muncă. Nu am mai citit nimic de un an. Vreau să fie din nou totul normal. Când ai avea timp și pentru mine? Când voi mai putea îmbrățișa oamenii? Nu ne vom întoarce niciodată la normal.

E luni dimineața. Pentru unii oameni săptămâna începe luni dimineața, în lumea mea, săptămâna începe marți. Așa am decis eu acum câțiva ani să neutralizez ziua de luni și să o transform în zi de tranziție pentru a putea funcționa atât pe plan personal cât și pe cel profesional.

Mă trezesc la 7 dimineața și după de îmi fac cafeaua, deschid laptopul.

In mail am 7 mesaje, în mesageria facebook 6 mai am două pe whatsapp și un mesaj telefonic pentru o programare. Un singur mesaj este personal. Zâmbesc și ofer continuitate mesajului într-o altă platformă. Le citesc pe toate, încep încet să le răspund iar între timp îmi dau seama că mi s-a răcit cafeaua și o reîncălzesc. Trimit mesajele profesionale pentru confirmarea programărilor și modificările modalităților de plată. Îmi aduc aminte de cafeaua rece. O reîncălzesc, dar e prea fierbinte și o pun pe brațul fotoliului. După ce o reîncălzesc a treia oară o arunc și îmi fac alta. Imi iau laptopul în brațe și pe când să îmi așez a doua cafea pe brațul fotoliului, îmi dau seama că dacă nu opresc tot ceea ce fac am să o arunc din nou. Închid laptopul, pun telefonul pe modul silențios le așez pe masă și imi beau cafeaua.

Trezindu-mă cu mâinile, privirea și gândurile libere, mă uit pe geam și îmi dau seama că afară e o ceață densă și feerică iar în acel moment îmi surâde ideea de a aprinde focul în sobă. Deschizând coșul de lemne observ că nu am suficiente lemne pentru foc la îndemână. Îl chem pe băiatul meu cel mare și îi propun un târg: lăsăm două pisici în casă la joacă dacă poate sta el cu cel mic până trag eu o fugă să tai și să aduc lemne. Târgul este acceptat. Cu toate că aveam lemne sub casă decid să înhaț rucsacul și să pornesc să mă joc puțin de-a sanitarul pădurii culegând ramurile urcate și căzute. Joaca copiilor cu pisicile îmi va oferi circa 15 minute așa că înhaț rucsacul, telefonul și fug în pădure. Umplu rucsacul cu lemne care mustesc a ceață și mă așez pe un trunchi căzut de copac. Mă copleșește un sentimentul profund de recunoștință, bucurie și tristețe, deoarece cred că e absolut natural ca atunci când ne furnică degetele de bucurie profundă să ne furnice și puțin faptul că e un privilegiu avut de noi în acel moment iar conștientizarea privilegiului vine cu un anumit procent de tristețe. Stau și vânez cele mai urâte ciuperci pentru a le fotografia și plimbându-mă în starea aceasta de contemplație prin ceață, îmi dau seama că am ratat ieșirea din pădure. Trag niște umezeală în plămâni, mă scutut puțin în coerent, o identific și mă îndrept spre ea încercând să mă gândesc oare când am ajuns eu de la un "prickle"bine ancorat în realitate, să fiu un" goo"?

Ajung acasă, fac un foc, mă joc cu copiii, cel mare pleacă să se pregătească pentru școală iar eu încep să lucrez( deoarece lucrul unui psiholog nu se desfășoară concret doar în timpul sesiunilor programate în cabinet.

E doar 10 AM.

De ce am povestit cum mi-am petrecut eu dimineața?

Pentru că în orice context, viața ne oferă o manieră în care putem să găsim echilibru în haos. Cu cât mai mult fugim de haos, cu atât mai mult ne va acapara frica de a nu ne pierde de tot.

Pentru mine haosul a început cu multitudinea de mesaje care s-au rostogolit ca niște bolovani în ziua mea de luni. Mesajele despre cursuri, examene, cazuri, haos, durere, tristețe și gol , cărora eu le deschisesem ușa spre mine.

Prin haos se poate trece ludic. Haosul nu e mereu concret. Atunci când haosul nu ne paralizează și nu ne poticnește ad literam, acesta e manageriabil. Uneori haosul e emoțional, uneori e în rațiune, uneori e în lumea care ne Înconjoară. Haosul are multe fețe. Uneori e o simplă schimbare, uneori ne ia de pe picioare, uneori e în relația cu cei din jur, uneori în relația cu noi înșine. Oriunde ar fi acest haos pentru a ne îndepărta de el, putem găsi un spațiu în care e loc și pentru joacă.

Cu cât mai mult ne ancorăm în seriozitatea existenței rigide și concrete, cu atât mai greu ne va fi să abordăm ludic situații din viața noastră, iar atunci când nu mai reușim să ne jucăm, viața se transformă într-o serie infinită de obligații.

Când suntem copleșiți și nu mai știm cum să ne jucăm, putem pune haosul în pauză.

Cum să facem asta? Nu cunosc o regulă generală, dar vă pot spune cum fac eu.


FAC TOTUL IMPERFECT


Cel mai greu lucru pe care a trebuit să îl admit față de mine este faptul că nu sunt și nu doar atât, ci nici nu voi fi vreo dată un om perfect sau un om aproape de perfecțiune. Fiind un om perpetuu imperfect nici alegerile mele nu vor alegeri perfecte ci vor fi alegeri determinate de context. Fac doar ceea ce pot în momentul în care trebuie să iau o decizie.


ÎMI PUN PRIMA DATA MIE MASCA DE OXIGEN ȘI UTILIZEZ DOAR RESURSELE PE CARE LE AM LA ÎNDEMÂNĂ


Nu sunt persoana care am fost acum zece ani, acum un an, poate nici acum o lună. Încerc să identific ce resurse am acum pentru a interveni sau a lua decizii. Încerc să nu mă cramponez în detalii ci să mă gândesc punctual. Care e nevoia mea de echilibru? Ce caut? Liniște? Somn? Spațiu? Apoi după ce identific punctual care este nevoia mea, folosesc și uneltele necesare.

După ce am găsit echilibrul meu, mă uit dacă este envoie să îi echilibrez și pe cei din jur sau dacă pot oferi un cadru în care să se echilibreze singuri.


NU FAC (ÎN HAOS) POD ÎNTRE TRECUT, PREZENT ȘI VIITOR


Atunci când sunt în situație de risc , am nevoie de resurse imediate. Nu voi putea căuta resursele nici în trecut nici în viitor. Singurul mod în care eu pot să funcționez este să mă uit cu atenție în jur pentru a îmi stabiliza starea, nu să mă urc într-un pom ipotetic în bătaia vântului ca să caut cu privirea niște potențiale resurse care nu au cum să îmi fie accesibile imediat.


ÎNCERC SĂ LAS COERENȚA PE LOCUL DOI


Când spun coerență mă refer la regulile prestabilite după care ne ghidăm principial. În situații unice și neașteptate e posibil ca aceste reguli să nu funcționeze. Pentru a găsi o soluție e nevoie de flexibilitatea adecvată, iar atunci când lumea îți este dată peste cap e nevoie să te dai uneori și tu peste cap.

Copilul plânge în timp ce tu ai o ședință importantă? În loc să scrâșnești din dinți aruncând priviri care spun" ai răbdare 5 minute" în direcția sa, ia-l în brațe în timpul ședinței și fă-i cunoștință cu colegii tăi.

Ești obosit și cel mic nu vrea să doarmă? Renunță la precondiționare, îmblânzește omul structurat care ține cu dinții de rutina ( care este în general utilă și necesară) și inventați povești, faceți umbre pe pereți, jucați-vă puți până e suficient de liniștit pentru a putea să reîncepi rutina. NU căuta normalitate în anormalitate. Adaptează-te ritmului contextului în care te afli.


Cum facem dozajul între nebunie și rațiune?


Fiecare ne găsim limitele diferit. Eu mi-am identificat limita la surfing.

Când merg la surfing consider că fac( extrem de prost de altfel) ceva ce mă înspăimântă și mă bucură în același timp iar asta pentru mine e undeva la limita nebuniei. Într-o zi, în timp ce mă uitam la kitesurfers am contemplat ideea de a încerca și eu asta. Cu entuziasmul dat de adrenalina și euforia unei zile de stat în valuri am întrebat instructorul cât de greu este să faci kitesurfing iar el a spus dezinvolt că singurul motiv pentru care lui ca sufer profesionist îi este groază de kitesurfing, e faptul că dacă nu ești extrem de atent îți poți răni degetele grav cu zmeul.

A continuat spunându-mi faptul că lui îi place starea de calm și de abandon pe care o găsește în surfing iar că această stare vine din faptul că poate fi neatent fără a își pierde un deget. În ziua aceea, eu mi-am stabilit limita. Poți încerca nebunia cu degetul, atâta timp cât te asiguri că nu ți-l pierzi.




Resurse:

Alan Wast "On prickles and goo"

https://www.youtube.com/watch?v=D4vHnM8WPvU


https://arrifanasurfschool.com/en/home/


https://www.helpguide.org/articles/anxiety/dealing-with-uncertainty.htm


https://www.apa.org/topics/stress-uncertainty


https://www.elefant.ro/living-beautifully-with-uncertainty-and-change-paperback_66d84a76-13b0-44b3-8cdd-faa1e65ed9e8?gclid=Cj0KCQiA7qP9BRCLARIsABDaZzjPioh6zCCFEqdYCLB6B7Q_bRuVEuD6iWE7sIY-2g9sYTKnh0e8AckaAlHkEALw_wcB


https://carturesti.ro/carte/the-power-of-habit-why-we-do-what-we-do-and-how-to-change-226030?gclid=Cj0KCQiA7qP9BRCLARIsABDaZziRVewfnDfL6jk459f7BoNdmNshGsndghSnqnp6BSqY4pMty3jT8nAaAnpEEALw_wcB


Featured Posts
Recent Posts
Search By Tags
Citeste ultimele articole
  • Facebook Classic
  • Twitter Classic
  • Google Classic